sâmbătă, 18 martie 2017

e nevoie de un Mijlocitor

M-am uitat puțin să văd unde de unde e Bildad. Am găsit că e de la Petra, Iordania din zilele noastre. 

Omul acesta face o călătorie lungă ca să își viziteze prietenul. Din punctul meu de vedere ... mai bine stătea acasă. Dar așa aflu că era un bun teolog, filosof, istoric și bun cunoscător al tradițiilor. Cam așa arată schița predicii lui:
"Caracterul Lui Dumnezeu - Iov 8:3-7 (Privește în sus, Iov!)
Învățături din trecut - Iov 8:8-10 (Privește în urmă!)
Dovezi din natură - Iov 8:11-19 (Privește în jurul tău)
Observații de încheiere - Iov 8:20-22" - Iov- un om al răbdării eroice, Charles R. Swindoll, pg 89

Bildad începe prin a Îl prezenta lui Iov pe Dumnezeu. El este Sfânt. Ai ajuns așa pentru că ai păcătuit. Cei zece copii ai tăi, proaspăt îngropați, au păcătuit și de asta au murit. Ce credeai? Că alta ar putea fi cauza? Ce-ți rămâne de făcut?
"5. Dar tu, daca alergi la Dumnezeu, daca rogi pe Cel Atotputernic, 6. daca esti curat si fara prihana, atunci negresit, El va veghea asupra ta si va da inapoi fericirea locuintei tale nevinovate.7. Vechea ta propasire va fi mica fata de cea de mai tarziu."

Are argumente istorice:
"8. Intreaba pe cei din neamurile trecute si ia aminte la patania parintilor lor. - 9. Caci noi suntem de ieri si nu stim nimic, zilele noastre pe pamant nu sunt decat o umbra. - 10. Ei te vor invata, iti vor vorbi si vor scoate din inima lor aceste cuvinte:"
Istoric excelent, teolog desăvârșit însă dezastruos la încurajare și mângâiere. 

Mi-aș fi dorit să termine însă Bildad are și cunoștințe biologice:
"11. "Creste papura fara balta? Creste trestia fara umezeala? 12. Fiind inca verde si fara sa se taie, ea se usuca mai repede decat toate ierburile.
13. Asa se intampla tuturor celor ce uita pe Dumnezeu, si nadejdea celui nelegiuit va pieri. 14. Increderea lui este zdrobita, si sprijinul lui este o panza de paianjen. 15. Se bizuie pe casa lui, dar nu este tare; se prinde de ea, dar nu tine. 16. Cum da soarele, inverzeste, isi intinde ramurile peste gradina sa, 17. isi impleteste radacinile printre pietre, patrunde pana in ziduri. 18. Dar daca-l smulgi din locul in care sta, locul acesta se leapada de el si zice: "Nu stiu sa te fi cunoscut vreodata!"
19. Iata, asa sunt desfatarile pe care i le aduc caile vietii lui; apoi din acelasi pamant rasar altii dupa el."

Aduce argumente teologice, istorice și biologice pentru a-l convinge pe Iov că a ajuns așa, în starea în care era, pentru că a păcătuit. Iar Iov ascultă, tace și așteaptă cu răbdare ca Bildad să își termine predica. Aceasta se încheie cu o concluzie dură: pentru că ai păcătuit Dumnezeu te-a dezrădăcinat. De asta ești aici, așa bolnav, sărac și vai de steaua ta. 

Dacă eram în locul lui Iov ... cartea asta avea alte discursuri și alt curs.

Iov îi răspunde lui Bildad (Iov 9) însă preferă să vorbească cu Dumnezeu despre problema lui (Iov 10). Știe cât de măreț este Dumnezeu, știe că El este Sfânt, Sfânt, Sfânt, că nu este ca El. Problema lui Iov e că are nevoie de cineva care să îi prezinte problema înaintea Lui Dumnezeu. Are nevoie de un mijlocitor. Iov își vede limitările și e conștient că nu își poate prezenta cauza cum trebuie. 

Sunt favorizată pentru că trăiesc în alte vremuri și timpuri, pentru că am un Mijlocitor. 
"3. Lucrul acesta este bun si bine primit inaintea lui Dumnezeu, Mantuitorul nostru, 4. care voieste ca toti oamenii sa fie mantuiti si sa vina la cunostinta adevarului.
5. Caci este un singur Dumnezeu si este un singur mijlocitor intre Dumnezeu si oameni: Omul Isus Hristos, 6. care S-a dat pe Sine insusi ca pret de rascumparare pentru toti; faptul acesta trebuia adeverit la vremea cuvenita."
Iov realizează că singurul cu care poate vorbi deschis, căruia să i se plângă este Dumnezeu. Chiar dacă cerul tace și pare ferecat, Iov știe că este ascultat.  Iov 10:1-2 și Iov 10:18-1
"1. M-am dezgustat de viata! Voi da drum slobod plangerii mele, voi vorbi in amaraciunea sufletului meu. 2. Eu zic lui Dumnezeu: "Nu ma osandi! Arata-mi pentru ce Te certi cu mine!"
"18. Pentru ce m-ai scos din pantecele mamei mele? O, de as fi murit, si ochiul sa nu ma fi vazut! 19. As fi ca si cum n-as fi fost, si din pantecele mamei mele as fi trecut in mormant! 20. Nu sunt zilele mele destul de putine? Sa ma lase dar, sa plece de la mine, si sa rasuflu putin."
De la Bildad învăț să las lecțiile de filosofie, istorie și biologie deoparte când sunt cu oameni în suferință. Și mai învăț că fiecare dintre noi avem nevoie de un Mijlocitor care să ne prezinte cauza. Singurul Mijlocitor este Isus Christos.

Niciun comentariu: