"Trei prieteni ai lui Iov, Elifaz din Teman, Bildad din Suah, si Tofar din Naama, au aflat de toate nenorocirile care-l lovisera. S-au sfatuit si au plecat de acasa sa se duca sa-i planga de mila si sa-l mangaie.
12. Ridicandu-si ochii de departe, nu l-au mai cunoscut. Si au ridicat glasul si au plans. Si-au sfasiat mantalele si au aruncat cu tarana in vazduh deasupra capetelor lor. 13. Si au sezut pe pamant langa el sapte zile si sapte nopti, fara sa-i spuna o vorba, caci vedeau cat de mare ii este durerea." Iov 2:11-13
Așa a început!
S-au sfatuit
si au plecat de acasa
sa se duca
sa-i planga de mila
si sa-l mangaie.
Am ajuns la Iov 18 și Bildad e acum ofensat că Iov nu își recunoaște păcatul. El chiar crede că Iov are un păcat ascuns nemărturisit.
Teologia celor trei este ca dacă crezi în Dumnezeu totul îți merge bine, că afacerile îți prosperă, familie îți e binecuvântată, nimic rău nu te atinge, boala fuge de tine mâncând pământul, iar banii vin de pe oriunde la tine în buzunar sau cont. Numai ca asta nu e o teologie biblică.
Dumnezeu îngăduie boala, necazul, durerea, depresia. De ce? Răspuns la întrebarea asta primesc doar de la El. Dar știu că mă iubește atât de mult încât a dat pe Singurul Său Fiu ca să moară pentru mine, ca să fiu iertată și să fiu o veșnicie cu El, a Lui! Sunt fiica Lui!
Toate acuzele acestea aduse de cei trei încep să îl scoată din pepeni pe Iov. Îl enervează perseverența lor de a-l face să mărturisească ce nu a făcut, ce nu a păcătuit.
"2. "Pana cand imi veti intrista sufletul
si ma veti zdrobi cu cuvantarile voastre?
nu va este rusine sa va purtati asa?
4. Daca am pacatuit cu adevarat, numai eu sunt raspunzator de aceasta." Iov 19: 2-4
Își descrie starea:
"7. Iata, tip de silnicie, si nimeni nu raspunde; cer dreptate, si dreptate nu este!
9. M-a despuiat de slava mea, mi-a luat cununa de pe cap, 10. m-a zdrobit din toate partile, si pier; mi-a smuls nadejdea ca pe un copac.
12. Ostile Lui au pornit deodata inainte, si-au croit drum pana la mine si au tabarat in jurul cortului meu.
17. Suflarea mea a ajuns nesuferita nevestei mele, si duhoarea mea a ajuns nesuferita fiilor mamei mele.
Da, am ajuns aici. Arăt atât de rău că nu mă mai recunoaște nimeni. Put atât de greu încât oamenii mă evită. Gura îmi emite un miros atât de urât încât nici soția nu îmi mai stă alături. Frații mei, rudele mele și toți cei ce mă cunoșteau s-au înstrăinat, nu mă vor în compania lor. Nu mai am nimic! Pielea îmi mai ține oasele .... simt că mă dezmembrez! Chiar nu aveți milă?
Iov habar nu avea că ceea ce spunea el în acele momente avea să fie scris și în cuvintele lui vor mulți își vor găsi mângâierea.
"23. Oh! As vrea ca vorbele mele sa fie scrise, sa fie scrise intr-o carte; 24. as vrea sa fie sapate cu un priboi de fier si cu plumb in stanca pe vecie…"
Dar chiar dacă starea lui e una grea, chiar dacă prietenii lui parcă vor să îl desființeze, chiar dacă totul e împotriva lui, Iov se ancorează și mai mult de Domnul! și are și un avertisment pentru prietenii lui acuzatori!
"25. Dar stiu ca Rascumparatorul meu este viu si ca Se va ridica la urma pe pamant.
26. Chiar daca mi se va nimici pielea si chiar daca nu voi mai avea carne, voi vedea totusi pe Dumnezeu.
27. Il voi vedea si-mi va fi binevoitor; ochii mei Il vor vedea, si nu ai altuia. Sufletul meu tanjeste de dorul acesta inauntrul meu.
29. Temeti-va de sabie: caci pedepsele date cu sabia sunt grozave! Si sa stiti ca este o judecata."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu