vineri, 24 martie 2017

Iov a devenit sarcastic și caustic!

Bildad e exasperat de Iov, de încăpățânarea cu care acesta persistă în a spune că e nevinovat. Recurge la teologie pentru susținerea ultimului discurs. Găsesc asta în capitolul 25. Îl prezintă pe Dumnezeu dar finalul îi este adresat lui Iov și e cel mai dur dintre toate discursurile pe care le aude Iov de la ei. Din cele șase versete văd că Bildad are o teologie bună și vrea să încheie ce are de spus umilindu-l în față pe Iov, numindu-l vierme.  

Destul e destul! A putut vedea că Bildad vorbește teologic, era chiar unul foarte competent. Numai că vorbea teoretic. Nu Îl cunoștea pe Dumnezeul despre care vorbea. Iov vede asta clar, îi ajunseseră până la limită discursurile lor și mai cu seamă acesta așa că îi răspunde scurt în capitolul 26.

Iov a devenit sarcastic și caustic. 

Îmi reamintesc că Iov pierduse toată averea și să nu uit ... era foarte mare, cei zece copii au murit toți în aceeași zi și cireașa de pe tort era faptul că a contactat o boală ciudată iar viermii nu au întârziat să apară în bubele purulente. Stătea pe cenușă și se scărpina cu cioburi. 

Bildad era tot bogat, copiii îi erau bine mersi acasă, averile îi sporeau, renumele îi creștea. E normal să se apuce să țină discursuri teologice și să înjosească pe Iov. Avea toate atuurile! 

Realizez din ce în ce mai mult că toate istoriile zeilor antici pe care le-am citit, învățat, asimilat și acumulat, le-am proiectat că am vrut sau nu asupra Lui Dumnezeu. Zeii se supărau și oamenii sufereau. Zeii erau fericiți și oamenilor le mergea bine. Care e credința prietenilor lui Iov? În loc de zei spuneau Dumnezeu și era la fel. 

Care e teologia mea? 
Cum e Dumnezeul în care mă încred? 
Cine e El?
Am o relație cu El?
Îl cunosc?
Dumnezeul în care eu mă încred e cumva ca și zeii antici?

Nu cumva mă aștept să Îl manipulez pe Dumnezeu cu ritualurile, teologia și ideile mele?
Tehnologia computerizată mă ajută să aflu informații despre lume și viață, despre imensitatea spațiului cosmic, despre planete, stele și galaxii, despre complexitatea omului, despre ce gândesc unii și alții. Triez informația pe care o aud, văd și citesc? Ce spune Biblia despre informația ce o asimilez? Se confirmă cercetările? E conformă cu Scriptura?

Cred că știu totul despre Dumnezeu? Pavel, Isaia și Iov mă ajută să-mi clarific acest lucru.
"33. O, adancul bogatiei, intelepciunii si stiintei lui Dumnezeu! 
Cat de nepatrunse sunt judecatile Lui si cat de neintelese sunt caile Lui!
34. Si, in adevar, "cine a cunoscut gandul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? 35. Cine I-a dat ceva intai, ca sa aiba de primit inapoi?" 36. Din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile. A Lui sa fie slava in veci! Amin." Romani 11:33-36

"8. "Caci gandurile Mele nu sunt gandurile voastre, si caile voastre nu sunt caile Mele, zice Domnul. 
9. Ci cat sunt de sus cerurile fata de pamant, atat sunt de sus caile Mele fata de caile voastre si gandurile Mele fata de gandurile voastre." Isaia 55:8-9

"5. Inaintea lui Dumnezeu tremura umbrele sub ape si sub locuitorii lor; 6. inaintea Lui Locuinta mortilor este goala, adancul n-are acoperis. 7. El intinde miazanoaptea asupra golului, si spanzura pamantul pe nimic. 8. Leaga apele in norii Sai, si norii nu se sparg sub greutatea lor. 9. Acopera fata scaunului Sau de domnie si Isi intinde norul peste el. 10. A tras o bolta pe fata apelor, ca hotar intre lumina si intuneric. 11. Stalpii cerului se clatina si se inspaimanta la amenintarea Lui. 12. Prin puterea Lui tulbura marea, prin priceperea Lui ii sfarama furia. 13. Suflarea Lui insenineaza cerul, mana Lui strapunge sarpele fugar.
14. Si acestea sunt doar marginile cailor Sale, si numai adierea lor usoara ajunge pana la noi! Dar tunetul lucrarilor Lui puternice cine-l va auzi?"" Iov 26:8-14

Dacă cumva credeam că știu totul despre Dumnezeu, Iov mă informeaza că ceea ce văd sunt "doar marginile căilor Sale și numai adierea lor ușoară ajunge până la noi."

 "Dar tunetul lucrărilor Lui puternice cine-l va auzi?"

Un comentariu:

geluu spunea...

Sa lasam toate lucrarile in mana Domnului, caci El stie ce face cu fiecare!