Țofar vrea să îi demonstreze lui Iov că cel rău nu trăiește mult (Iov 20:4-11), plăcerile celui rău sunt temporare (Iov 20:12-19) și că judecata Lui Dumnezeu vine peste cei răi (Iov 20:20-29). Îl judecă pe Iov crezându-l vinovat de păcat.
Văd că Iov ascultă cu atenție ce spune Țofar și își pregătește răspunsul pe aceeași schemă, demontându-i fiecare argument:
- cine spune că cel rău moare în tinerețe? (Iov 21:6-16),
- unde este dovada că pe cel nelegiuit îl lovește nenorocirea? (Iov 21:17-22)
- cum poți spune că moartea vine peste cel rău? (Iov 21:23-26).
Își începe discursul excepțional:
"1. Iov a luat cuvantul si a zis:
Învăț de la Iov:
- să ascult acuzațiile și să nu uit să le ascult în lumina caracterului celui ce mă învinuiește;
- să răspund cu adevărul faptic, fără să adaug sau să omit ceva. Numai adevărul.
- să folosesc în argumentația mea exemple reale și să nu exagerez nimic. Să nu uit să mă încred în Dumnezeu chiar și când acuzațiile curg gârlă.
- să nu mă las descurajată, distrusă, dezorientată, debusolată de acuzațiile care mi se aduc. Să rămân fermă!
Îmi este ușor să îi critic pe prietenii lui Iov. Cuvintele acuzatoare vin de la sine. Dar ... mi-i jenă să recunosc că și eu am gafat în stil mare. Am dezamăgit. Am acuzat pe nedrept, am judecat prin prisma tradițiilor, a istoriei, a ceea ce știu biologic. Nu am arătat compasiune și parcă am uitat să analizez că nu stau în papucii celui pe care îl judec atât de minuțios.
Îl las pe cel acuzat să vorbească sau turui întruna?
Ascult ce spune?
Ascult sau aud?
Îi dau șansa să se apere?
Îmi bat joc de ceea ce spune? Pot face asta subtil sau fățis ...
Îl privesc în ochi? Am curajul și îndrăzneala?
La compasiunea și mila să pătrundă dincolo de cuvinte și atitudini?
Mai tac?
De ce mă cred mai bună cei trei?
Văd că Iov ascultă cu atenție ce spune Țofar și își pregătește răspunsul pe aceeași schemă, demontându-i fiecare argument:
- cine spune că cel rău moare în tinerețe? (Iov 21:6-16),
- unde este dovada că pe cel nelegiuit îl lovește nenorocirea? (Iov 21:17-22)
- cum poți spune că moartea vine peste cel rău? (Iov 21:23-26).
Își începe discursul excepțional:
"1. Iov a luat cuvantul si a zis:
dati-mi macar aceasta mangaiere.
si, dupa ce voi vorbi, veti putea sa va bateti joc.
....
5. Priviti-ma, mirati-va si puneti mana la gura." Iov 21:1-5Învăț de la Iov:
- să ascult acuzațiile și să nu uit să le ascult în lumina caracterului celui ce mă învinuiește;
- să răspund cu adevărul faptic, fără să adaug sau să omit ceva. Numai adevărul.
- să folosesc în argumentația mea exemple reale și să nu exagerez nimic. Să nu uit să mă încred în Dumnezeu chiar și când acuzațiile curg gârlă.
- să nu mă las descurajată, distrusă, dezorientată, debusolată de acuzațiile care mi se aduc. Să rămân fermă!
Îmi este ușor să îi critic pe prietenii lui Iov. Cuvintele acuzatoare vin de la sine. Dar ... mi-i jenă să recunosc că și eu am gafat în stil mare. Am dezamăgit. Am acuzat pe nedrept, am judecat prin prisma tradițiilor, a istoriei, a ceea ce știu biologic. Nu am arătat compasiune și parcă am uitat să analizez că nu stau în papucii celui pe care îl judec atât de minuțios.
Îl las pe cel acuzat să vorbească sau turui întruna?
Ascult ce spune?
Ascult sau aud?
Îi dau șansa să se apere?
Îmi bat joc de ceea ce spune? Pot face asta subtil sau fățis ...
Îl privesc în ochi? Am curajul și îndrăzneala?
La compasiunea și mila să pătrundă dincolo de cuvinte și atitudini?
Mai tac?
De ce mă cred mai bună cei trei?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu