Citesc 1 Regi 19 și văd ca Iacov are mare dreptate când spune că Ilie a fost un om ca și mine, supus acelorași slăbiciuni ca și noi (Iacov 5:17).
În Israel, era rege Ahab. Acesta se căsătorise cu o femeie care parcă în loc de sânge avea idolatrie. Numele ei era Izabela. Căsătoria asta nu era una soț-soție ci mai mult mamă-fiu. Așa își trata Izabela soțul iar lui ... îi convenea situația,
După ce Ilie ucide cei 850 de preoți ai lui Baal și ai Astarteei, Ahab ajunge acasă și, ca un copil bine educat și ascultător, povestește Izabelei tot ce s-a întâmplat. Ea era lidera celor 850 de bărbați uciși. Vestea adusă de Ahab o disperă și face o afirmație despre care se asigură că va ajunge la urechile lui Ilie.
"Sa ma pedepseasca zeii cu toata asprimea lor, daca maine, la ceasul acesta, nu voi face cu viata ta ce ai facut tu cu viata fiecaruia din ei."
Am citit că Ilie a fost la Cherit, apoi în Sarepta, după asta a venit și a stat în fața lui Ahab, a adus jertfă, s-a rugat și Dumnezeu i-a răspuns, a ucis toți preoții lui Baal și ai Astarteei. Aș putea spune că era invincibil. Mi-aș putea spune că vestea Izabelei îl face să zâmbească și să își spună: dar cine se crede Izabela? Ea este o păgână!
Trei ani și jumătate, Ilie trăise la limita subzistenței, a fost în tabera Lui Dumnezeu de instruire, modelare, șlefuire, maturizare. A apărut în mulțime, a stat pe poziție în fața lui Ahab, a poporului, a cerut Domnului să arate poporului cine este Dumnezeu și El a ascultat, a așteptat să plouă și ploaia a venit!
Dar Ilie are și el limitele lui. Era obosit, flămând și ... era om!
Succesul operațiunii în care fusese trimis a adus depresia. Aceasta e în tandem cu oboseala și foamea.
Vestea Izabelei îl face pe Ilie să își ia tălpășița și să plece la Beer Sheba, își lasă slujitorul acolo și vrea să plece singur, departe, cât mai departe ... și să fie singur. Și-a făcut și un soi de scuză - plângere - scrisoare de adio.
Ajunge la granița de sud a Israelului si mai merge cale de o zi în pustiu. Acolo ... era singur. Găsește un ienupăr și se așează la umbra acestuia și vrea să moară. Atât își mai dorea. Victoria ce avusese loc cu câteva zile în urmă se ștersese din mintea lui. Amenințarea Izabelei însă îi făcea inima să tresară la fiecare zgomot și foșnet.
Obosit, flămând, însetat, debusolat, în depresie deja ... adoarme.
Văd că Domnul îl lasă să se odihnească. Îl trezește, îi dă să mănânce, să bea și îl lasă apoi să doarmă. Somnul și odihna relaxează mușchii și ajută mintea să mai gândească. Îl trezește din nou și îi dă mâncare și apă și îi spune că are de făcut o călătorie lungă de patruzeci de zile și patruzeci de nopți.
Are loc călătoria și Ilie ajunge după 40 de zile și 40 de nopți la Horeb. Se ascunde într-o stâncă, în întuneric și liniște. Domnul Îl lasă să se odihnească și îi apoi Îl întreabă: "Ce faci tu aici, Ilie?".
Iar Ilie îi spune:
"Am fost plin de ravna pentru Domnul Dumnezeul ostirilor; caci copiii lui Israel au parasit legamantul Tau, au sfaramat altarele Tale si au ucis cu sabia pe prorocii Tai; am ramas numai eu singur, si cauta sa-mi ia viata!"
Domnul nu Îl ia la zor, nu Îl ceartă, mustră, pedepsește pentru atitudinea asta, pentru starea jalnică în care se găsea. Îi cere să iasă din peșteră. Acolo, Domnul i se arată. E la fel ca la Moise. Și mi se pare atât de gentil, gingaș, delicat și frumos modul în care Dumnezeu îl tratează pe Ilie aici. Cu atâta delicatețe Î se arată! Domnul nu era nici în vântul tare și puternic, nici în cutremur, nici în foc ci într-un susur blând.
Din susurul blând, Domnul rostește aceeași întrebare și primește același răspuns.
În același susur blând, Domnul Îi spune lui Ilie că mai este în planul Său, că mai are de lucru, că Îi va da un slujitor și un prieten care să îi fie alături. Și Îl surprinde pe Ilie cu o veste:
"Dar voi lasa in Israel sapte mii de barbati, si anume pe toti cei ce nu si-au plecat genunchii inaintea lui Baal si a caror gura nu l-au sarutat."
Mai sunt în Israel încă șapte mii de bărbați care nu oscilează închinându-se când Lui Dumnezeu, când lui Baal, nu au pupat nici o statuie cu chip de zeu, nu se compromit în credința lor. Mai sunt încă șapte mii!
Ilie merge și își aruncă mantaua peste Elisei. Acesta aduce o jertfă, îl urmează și îi slujește lui Ilie.
La cine mă uit când vine necazul, depresia, durerea, deznădejdea?
La cine mă uit când ajung la mine știri ce îmi amenință viața?
Caut văgăuni întunecoase?
Mi-am făcut discursul și îl cred cu mare credință?
Aștept susurul blând?
În Israel, era rege Ahab. Acesta se căsătorise cu o femeie care parcă în loc de sânge avea idolatrie. Numele ei era Izabela. Căsătoria asta nu era una soț-soție ci mai mult mamă-fiu. Așa își trata Izabela soțul iar lui ... îi convenea situația,
După ce Ilie ucide cei 850 de preoți ai lui Baal și ai Astarteei, Ahab ajunge acasă și, ca un copil bine educat și ascultător, povestește Izabelei tot ce s-a întâmplat. Ea era lidera celor 850 de bărbați uciși. Vestea adusă de Ahab o disperă și face o afirmație despre care se asigură că va ajunge la urechile lui Ilie.
"Sa ma pedepseasca zeii cu toata asprimea lor, daca maine, la ceasul acesta, nu voi face cu viata ta ce ai facut tu cu viata fiecaruia din ei."
Am citit că Ilie a fost la Cherit, apoi în Sarepta, după asta a venit și a stat în fața lui Ahab, a adus jertfă, s-a rugat și Dumnezeu i-a răspuns, a ucis toți preoții lui Baal și ai Astarteei. Aș putea spune că era invincibil. Mi-aș putea spune că vestea Izabelei îl face să zâmbească și să își spună: dar cine se crede Izabela? Ea este o păgână!
Trei ani și jumătate, Ilie trăise la limita subzistenței, a fost în tabera Lui Dumnezeu de instruire, modelare, șlefuire, maturizare. A apărut în mulțime, a stat pe poziție în fața lui Ahab, a poporului, a cerut Domnului să arate poporului cine este Dumnezeu și El a ascultat, a așteptat să plouă și ploaia a venit!
Dar Ilie are și el limitele lui. Era obosit, flămând și ... era om!
Succesul operațiunii în care fusese trimis a adus depresia. Aceasta e în tandem cu oboseala și foamea.
Vestea Izabelei îl face pe Ilie să își ia tălpășița și să plece la Beer Sheba, își lasă slujitorul acolo și vrea să plece singur, departe, cât mai departe ... și să fie singur. Și-a făcut și un soi de scuză - plângere - scrisoare de adio.
Ajunge la granița de sud a Israelului si mai merge cale de o zi în pustiu. Acolo ... era singur. Găsește un ienupăr și se așează la umbra acestuia și vrea să moară. Atât își mai dorea. Victoria ce avusese loc cu câteva zile în urmă se ștersese din mintea lui. Amenințarea Izabelei însă îi făcea inima să tresară la fiecare zgomot și foșnet.
Obosit, flămând, însetat, debusolat, în depresie deja ... adoarme.
Văd că Domnul îl lasă să se odihnească. Îl trezește, îi dă să mănânce, să bea și îl lasă apoi să doarmă. Somnul și odihna relaxează mușchii și ajută mintea să mai gândească. Îl trezește din nou și îi dă mâncare și apă și îi spune că are de făcut o călătorie lungă de patruzeci de zile și patruzeci de nopți.
Are loc călătoria și Ilie ajunge după 40 de zile și 40 de nopți la Horeb. Se ascunde într-o stâncă, în întuneric și liniște. Domnul Îl lasă să se odihnească și îi apoi Îl întreabă: "Ce faci tu aici, Ilie?".
Iar Ilie îi spune:
"Am fost plin de ravna pentru Domnul Dumnezeul ostirilor; caci copiii lui Israel au parasit legamantul Tau, au sfaramat altarele Tale si au ucis cu sabia pe prorocii Tai; am ramas numai eu singur, si cauta sa-mi ia viata!"
Domnul nu Îl ia la zor, nu Îl ceartă, mustră, pedepsește pentru atitudinea asta, pentru starea jalnică în care se găsea. Îi cere să iasă din peșteră. Acolo, Domnul i se arată. E la fel ca la Moise. Și mi se pare atât de gentil, gingaș, delicat și frumos modul în care Dumnezeu îl tratează pe Ilie aici. Cu atâta delicatețe Î se arată! Domnul nu era nici în vântul tare și puternic, nici în cutremur, nici în foc ci într-un susur blând.
Din susurul blând, Domnul rostește aceeași întrebare și primește același răspuns.
În același susur blând, Domnul Îi spune lui Ilie că mai este în planul Său, că mai are de lucru, că Îi va da un slujitor și un prieten care să îi fie alături. Și Îl surprinde pe Ilie cu o veste:
"Dar voi lasa in Israel sapte mii de barbati, si anume pe toti cei ce nu si-au plecat genunchii inaintea lui Baal si a caror gura nu l-au sarutat."
Mai sunt în Israel încă șapte mii de bărbați care nu oscilează închinându-se când Lui Dumnezeu, când lui Baal, nu au pupat nici o statuie cu chip de zeu, nu se compromit în credința lor. Mai sunt încă șapte mii!
Ilie merge și își aruncă mantaua peste Elisei. Acesta aduce o jertfă, îl urmează și îi slujește lui Ilie.
La cine mă uit când vine necazul, depresia, durerea, deznădejdea?
La cine mă uit când ajung la mine știri ce îmi amenință viața?
Caut văgăuni întunecoase?
Mi-am făcut discursul și îl cred cu mare credință?
Aștept susurul blând?
Un comentariu:
Domnul este cu tine!
El iti va da putere pentru toate hopurile!
Trimiteți un comentariu