Cartea Iov se încheie cu "16. Iov a mai trăit ... . 17. Și Iov a murit bâtrân și sătul de zile."
Iov a mai trăit!
El habar nu a avut de discuție din ceruri, habar nu a avut de ce i-au pierit turmele, averile, i-au murit copii și i-au fost distruse casele. Bubele l-au inundat și nu avea altă alternativă decât să se scarpine. Nevasta, draga inimii lui, îi dă un sfat pe care nu l-a ascultat. El rămâne tare în teologia lui.
Apar prietenii și nu îl recunosc. Sunt șocați și-și rup hainele, se așează jos și-și pun țărână în cap. Timp de șapte zile tac și apoi ... ține-te bine ce e la gura lor. Iov devine agasat și exasperat de cuvintele lor însă nu își pierde credința, încredințarea, nu blestemă, nu aruncă cuvinte grele. Uneori preferă să tacă. Răspunsul lui e adresat Dumnezeului în care se încrede și nu celui ce tocmai nu mai termina cu acuzele și presupozițiile.
Că vreau sau nu, suferința vine în viața mea și niciodată nu mă anunță că apare!
Cum reacționez?
Mă plâng oricui e dispus să mă asculte?
Blestem tot ce îmi iese în cale?
Ascult toate sfaturile psihologice, intelectuale, morale și religioase?
În cine îmi este pusă încrederea?
Dar când cineva își spune off-ul, încep să turui, să acuz, să îmi dau cu presupusul, să bănui acuzator acea persoană de păcat, să fac orice ca să scot mărturisirea de la ea?
David a avut doi prieteni care i-au fost alături: Ionatan și Natan. Unul l-a ajutat să scape de mâna tatălui său și să rămână în viață, iar celalalt l-a confruntat cu păcatul. Confruntare care l-a adus pe David la pocăință, la viață.
Ce fel de prietenă sunt?
Ca Ionatan și Natan sau ca prietenii lui Roboam?
Peste unii trec doar ani iar peste unii maturitatea vine o data cu trecerea anilor.
Maturitatea vine la pachet cu suferința, durerile, necazul, dezamăgirile, furtunile și pierderile.
Iov a trăit!
Eu ce fac?
Câtă pasiune pun în ceea ce fac, vorbesc, cânt, citesc, povestesc?
Cât mă implic?
Aștept doar să mai treacă o zi?
Cu câtă înțelepciune, dragoste și maturitate tratez pe cei bolnavi, dezamăgiți sau pe cei care au greșit sau au ajuns în necazuri fără nicio logică sau greșeală?
E ușor de acuzat, de arătat cu degetul și de scos persoane din viața mea.
Sunt conștientă că necazurile și durerile pot veni în viața cuiva fără ca acestea să fie o consecință a păcatului?
Trăiesc?
Iov a mai trăit!
El habar nu a avut de discuție din ceruri, habar nu a avut de ce i-au pierit turmele, averile, i-au murit copii și i-au fost distruse casele. Bubele l-au inundat și nu avea altă alternativă decât să se scarpine. Nevasta, draga inimii lui, îi dă un sfat pe care nu l-a ascultat. El rămâne tare în teologia lui.
Apar prietenii și nu îl recunosc. Sunt șocați și-și rup hainele, se așează jos și-și pun țărână în cap. Timp de șapte zile tac și apoi ... ține-te bine ce e la gura lor. Iov devine agasat și exasperat de cuvintele lor însă nu își pierde credința, încredințarea, nu blestemă, nu aruncă cuvinte grele. Uneori preferă să tacă. Răspunsul lui e adresat Dumnezeului în care se încrede și nu celui ce tocmai nu mai termina cu acuzele și presupozițiile.
Că vreau sau nu, suferința vine în viața mea și niciodată nu mă anunță că apare!
Cum reacționez?
Mă plâng oricui e dispus să mă asculte?
Blestem tot ce îmi iese în cale?
Ascult toate sfaturile psihologice, intelectuale, morale și religioase?
În cine îmi este pusă încrederea?
Dar când cineva își spune off-ul, încep să turui, să acuz, să îmi dau cu presupusul, să bănui acuzator acea persoană de păcat, să fac orice ca să scot mărturisirea de la ea?
David a avut doi prieteni care i-au fost alături: Ionatan și Natan. Unul l-a ajutat să scape de mâna tatălui său și să rămână în viață, iar celalalt l-a confruntat cu păcatul. Confruntare care l-a adus pe David la pocăință, la viață.
Ce fel de prietenă sunt?
Ca Ionatan și Natan sau ca prietenii lui Roboam?
Peste unii trec doar ani iar peste unii maturitatea vine o data cu trecerea anilor.
Maturitatea vine la pachet cu suferința, durerile, necazul, dezamăgirile, furtunile și pierderile.
Iov a trăit!
Eu ce fac?
Câtă pasiune pun în ceea ce fac, vorbesc, cânt, citesc, povestesc?
Cât mă implic?
Aștept doar să mai treacă o zi?
Cu câtă înțelepciune, dragoste și maturitate tratez pe cei bolnavi, dezamăgiți sau pe cei care au greșit sau au ajuns în necazuri fără nicio logică sau greșeală?
E ușor de acuzat, de arătat cu degetul și de scos persoane din viața mea.
Sunt conștientă că necazurile și durerile pot veni în viața cuiva fără ca acestea să fie o consecință a păcatului?
Trăiesc?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu